Acasă Local Actualitate Accident GRAV...

Accident GRAV în Olt, pe DN65, soldat cu cinci victime. Imagini FOTO și VIDEO de la fața locului

Cinci persoane au fost rănite după ce un autovehicul a intrat într-un copac pe DN65, la ieșirea din Pădurea Saru către Balș.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, cu nouă locuri, al cărui șofer a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și lovind, năprasnic, un copac.

„La data de 31 august a.c., ora 07.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65-E574, în afara comunei Bobicești, zona Pădurea Saru.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, iar din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autovehicul(8+1) cu persoane, ce se deplasa pe direcția Slatina către Balș și care a lovit un copac”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În acest moment, sunt cinci persoane cărora li se acordă îngrijiri medicale.

„Șoferul autoturismului, conștient, a rămas încarcerat și a fost extras din autoturism. Cele cinci victime sunt în curs de monitorizare și vor fi transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.