Un bărbat din Ploiești, supărat că nu își poate vizita copilul, s-a aruncat de pe bloc sub privirile polițiștilor

Sinucidere, duminică dimineață, în municipiul Ploiești. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, supărat că nu își poate vizita copilul, s-a aruncat de pe un bloc cu 8 etaje.

Gestul extrem s-a petrecut chiar sub ochii polițiștilor care încercau să-l convină să renunțe la gândurile negre.

Medicii sosiţi la locul cu pricina au încercat să-l resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, politiștii Secției nr. 3 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel de 112, despre faptul că pe strada Cantacuzino intersecție cu strada Popa Farcaș, un bărbat de 30 de ani din Ploiești s-a urcat pe un bloc și solicită să își vadă copilul.

Imediat politiștii s-au deplasat la fața locului, au urcat alături de el pe bloc și au încercat să îl liniștească, dar din păcate demersurile au fost în zadar, acesta aruncându-se în gol.

Un echipaj medical a procedat la resuscitarea acestuia, dar din nefericire a fost declarat decedat.

Medicii l-au resuscitat, însă nu i-au mai putut salva viaţa
Politiștii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul Poliţiei, transmis presei, citează antena3.ro.

Se pare că gestul bărbatului a avut la bază faptul că era în divorț cu soția, iar copilul urma să rămână la aceasta.

Martorii spun că bărbatul s-ar fi aruncat de pe bloc cu un ursuleț în brațe, cel mai probabil al copilului.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here