Numărul pacienților internați cu COVID-19 în spitalele din Olt crește de la o zi la alta, azi, fiind anunțată o persoană care a fost intubată.
În spitalele din județ, nu mai puțin de 75 de olteni se află internați cu coronavirus, dintre aceștia 13 fiind la Terapie Intensivă, potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Dintre cele 15.003 persoane infectate, 14.324 au fost declarate vindecate.
Pe de altă parte, în prezent, 208 persoane se află în izolare la domiciliu, iar 257 de persoane sunt în carantină la domiciliu.
Până acum, 82.289 de teste au fost efectuate de la începutul pandemiei.
În județ au fost înregistrate și 395 de decese în rândurile persoanelor infectate cu noul coronavirus.




































