Noi informații și imagini de la teribilul accident petrecut la Balș. Șase persoane implicate, trei RĂNIȚI!/ FOTO+VIDEO

Noi informații de la teribilul accidentul petrecut, miercuri dimineață, la Balș au fost transmise de ISU Olt.

Potrivit militarilor, în eveniment au fost implicate patru autocamioane și un autoturism, precum și șase persoane, trei dintre acestea fiind rănite.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Accident rutier pe E 574, în apropiere de orașul Balș, implicate patru autocamioane și un autoturism. În acestea se aflau șase persoane, toate au fost găsite conștiente și cooperante.

Din primele informații trei victime sunt transportate către UPU Slatina, iar trei persoane nu prezintă urme vizibile de traumă și refuză transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

La locul evenimentului acționează pompieri de la Detașamentul Slatina și Garda Balș, cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare, două echipaje SMURD și două autospeciale pentru descarcerare.

De asemenea, la locul evenimentului se află și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here