Numai 175 de locuri, libere la ATI în spitalele din țară. Care este situația în Capitală

Numărul paturilor ATI avizate de DSP şi dedicate pacienţilor COVID-19 era duminică, la nivel naţional, 1.024, 184 dintre acestea fiind în Bucureşti, disponibile mai sunt 175 de paturi, dintre care 51 în Capitală.

”La data de 19 septembrie 2021, la nivel naţional erau 1,024 paturi ATI avizate de către DSP dedicate pacienţilor Covid- 19. Dintre acestea, 849 erau ocupate cu pacienţi. 18 dintre pacienţii de la ATI sunt minori. La nivelul municipiului Bucureşti, la data menţionată, regăsim 184 paturi ATI avizate DSP”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, citat de News.ro.

Din totalul de 184 de paturi ATI din Bucureşti avizate de DSP, erau ocupate 133.

”Facem precizarea totuşi, ca parte din aceste paturi ATI destinate COVID-19 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2(obstetrică-ginecologie etc.)”, transmit autorităţile.

De asemenea, situaţia privind numărul de paturi disponibile este în dinamică şi variază în funcţie de numărul de pacienţi internaţi la ATI şi de numărul de paturi nou operationalizate, având în vedere faptul că în ultimele zile este un efort continuu privind avizarea de noi paturi şi detaşarea personalului medical necesar.

Câți români s-au vaccinat

În total, 5.375.380 de români s-au vaccinat cu prima doză și 5.256.604 cu schema completă.

Duminică, CNCAV anunța că de sâmbătă fuseseră administrate doar 7.376 de doze.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate 9.940.596 de doze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here