Acasă Local Actualitate Florin Barbu ...

Florin Barbu anunță un proiect de lege prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea gratuită a elevilor

Florin Barbu, ministrul Agriculturii

Deputatul de Olt Florin Barbu spune că PSD va iniția un proiect de lege prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică, gratuită, pentru elevi.

Parlamentarul social-democrat afirmă că este vorba o măsură care să îi protejeze pe copii și pe familiile acestora.

El mai spune că testele pot fi achiziționate din Fondul de Rezervă al Guvernului și că ele pot fi făcute în cabinetele școlare, la medicii de familie sau de către furnizori de servicii medicale care au contracte cu CAS.

„Școlile trebuie să rămână deschise, copiii noștri să participe la activități școlare și extrașcolare.

Nu îi mai putem ține în case, în fața calculatorului sau tabletei.

Testele pot fi achiziționate din Fondul de Rezervă al Guvernului și vor fi făcute în cabinetele școlare, la medicii de familie sau de către furnizori de servicii medicale care au contracte cu CAS.

Cîțu nu poate să îi oblige pe părinți să testeze pe banii lor, copiii peste 7 ani, dacă vor să îi ducă la teatru, la film, la restaurant, la un meci de fotbal!

Elevii, profesorii și părinții nu pot sta, zilnic, cu teamă că școlile se pot închide, în orice moment și o vor lua iar de la capăt – cursuri on-line, concedii, copii închiși în case!

Putem stopa acest coșmar. Fiecare deputat și senator din Parlamentul României are o datorie față de copiii acestei țări, față de propriii copii și nepoți”, a declarat Florin Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.