„Oltenii și Restu’ Lumii” se amână din cauza incidenței ridicate. Ce a transmis primarul Slatinei

Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii”, care era organizat la Slatina, se amână din cauza incidenței ridicate a coronavirusului.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Emil Moț, care a menționat că, festivalul se amână din considerente ce vizează protecția sănătății slătinenilor.

„Dragi slătineni,

Din cauza noilor date cu privire la incidența cumulată a cazurilor COVID-19, conform cărora pe raza municipiului Slatina a fost înregistrată o creștere considerabilă a ratei de pozitivare, din considerente ce vizează protecția sănătății noastre, a slătinenilor, vă aduc la cunoștință faptul că vom amâna organizarea festivalulului “OLTENII &… RESTU’ LUMII”.

Imediat ce contextul pandemic va înregistra o scădere epidemiologică la nivel local astfel încât să permită inițierea activităților culturale fără risc înalt de îmbolnăvire cu virusul SARS- CoV-2, vom relua organizarea festivalului și vom publica toate informațiile necesare referitoare la defsășurarea acestuia”, a transmis Emil Moț.

Totul trebuia să aibă loc chiar în acest sfârșit de săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here