Lipsă acută de aparatură medicală la Spitalul Caracal. Senatoarea Siminica Mirea se implică: „Viața românilor TREBUIE să conteze”/ DOCUMENT

Senatoarea de Olt, Siminica Mirea a anunțat, azi, faptul că se va implic în criza echipamentelor medicale de la Spitalul Municipal Caracal.

Unitatea medicală se confruntă, în această perioadă, cu o lipsă acută de tehnică și aparatură medicală pentru a salva vieți omenești.

„Alături de decidenții de resort din cadrul acestui spital, am identificat, ca primă necesitate, următoarele investiții URGENTE:

 5 ventilatoare SAVINA;
 15 concentratoare O2 de 10 l;
 20 monitoare funcţii vitale;
 computer tomograf de 128 slice.

În acest sens, am adresat câte o interpelare pentru domnul prim-ministru al României, Florin Cîțu, respectiv domnului ATTILA-ZOLTÁN CSEKE, ministrul interimat al Ministerului Sănătății, în care am subliniat importanța achiziționării urgente ale acestor echipamente”, a mai transmis social-democrata.

Spitalul Municipal Caracal este spital de nivel I, desemnat încă din martie 2020 unitate suport COVID-19, fiind internați, până în acest moment 3658 de pacienți, dintre care 756 în ATI.

„Criza aparaturii medicale din acest spital afectează în mod direct pacienții. Pragul birocratic trebuie depășit cu prioritate în vederea salvării vieților omenești. Orice zi pierdută înseamnă oameni a căror suferință poate determina consecințe grave și ireversibile!

Contez pe înțelegerea maximă atât a domnului prim-ministru, Florin Cîțu, cât și a ministrului interimat al Ministerului Sănătății, Attila-ZOLTÁN CSEKE, că vor reacționa cu măsuri eficiente în această direcție.

Viața românilor TREBUIE să conteze”, a scris Siminica Mirea pe pagina de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here