A început procesul în care controversatul afacerist caracalean Remus Rădoi, zis Codiță, este judecat pentru evaziune fiscală. Dosarul, în care, alături de Rădoi, ca inculpat figurează și Ionuț Tîrnă, cel ce se ocupa de afacerile de pază și ordine controlate de Codiță, se află pe rolul Tribunalului Olt.
Primul termen a avut loc azi, când instanța a admis cererea de amânare formulată de cei doi inculpați, completul de judecată dispunând emiterea de mandate de aducere pentru ei la următorul termen.
„Admite cererea de amânare formulată de inculpaţii Rădoi Remus şi Tîrnă Ionut. Amână cauza la data 02.11.2021, ora 10:00, pentru când se emit mandate de aducere pentru inculpaţii Rădoi R. şi Tîrnă I. Dispune crearea dosarului asociat având ca obiect verificare măsuri asiguratorii, potrivit art.250/2 din Codul de procedură penală şi stabileşte termen pentru soluționarea cauzei la data de 02.11.2021”, se arată în încheierea de ședință.
În acest dosar, Remus Rădoi și Ionuț Tîrnă au fost reținuți, anul trecut, în urma unor percheziții efectuate, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a creditului unei societăți pentru a favoriza o altă societate.
„În fapt, cei în cauză, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale specializată în activități de pază și protecție (Safety Security SRL – n.r.), în perioada ianuarie 2016 – august 2019, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, ar fi asigurat declararea și înregistrarea în evidența contabilă de achiziții nereale, de la mai multe societăți furnizoare, în baza cărora a fost dedus nelegal TVA, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 245.937 de lei.
De asemenea, în perioada 2018 – 2019, cei în cauză ar fi folosit resursele financiare ale societății într-un scop contrar intereselor acesteia, respectiv în scopul de a favoriza o altă societate, administrată de cei doi, producând astfel un prejudiciu de 459.735 de lei”, arătau, anul trecut, anchetatorii.
Dosarul a ajuns în instanță, iar Tribunalul Olt a decis, în luna mai, că sesizarea instanței de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este legală, așa încât procesul poate începe.


































