O delegație de opt profesori de la Colegiul Național „Radu Greceanu” s-au deplasat, în perioada 1-4 octombrie, într-o vizită de lucru în orașul Langres din Franța, la Liceul „Denis Diderot”, totul în cadrul unui proiect Erasmus+.
Delegația a fost formată din Andreea Radu, Gianina Pîrvu, Daniela Ilie, Daniela Iancu, Rodica Diaconu, Valeria Badea, Flavius Popescu și Alin Dumbrăvescu, care au întors vizita unor profesori francezi care au vizitat, în septembrie, în cadrul aceluiași proiect, liceul din Slatina.
Aceasta a fost a doua mobilitate din cele patru ale proiectului Let’s make Europe live together / Ensemble faisons vivre l’Europe’, proiect în care sunt implicate liceul „Denis Diderot” și Colegiul Național „Radu Greceanu”. Pe parcursul celor patru zile cele două, delegații au stabilit detaliile următoarelor două mobilități care se vor desfășura împreună cu elevii în lunile noiembrie, respectiv aprilie 2022.
„Delegația de profesori de la «Radu Greceanu» a vizitat Liceul «Denis Diderot», care are și o secție hotelieră, a descoperit frumusețile orașului istoric Langres și a vizitat crama Montsaungeonnnais din apropiere.
Următoarele activități ale proiectului vor include punerea în scenă a unei piese de teatru de către elevii români și francezi, activități de reciclare și implicarea unui număr cât mai mare de elevi din cele două licee în proiect. Acești elevi vor coresponda între ei, fiind înscriși pe platforma e-twinning, dar și folosind diverse rețele de socializare.
De asemenea, delegația română a fost primită de către doamna primar Anne Cardinal și de domnul viceprimar Nicolas Fuertes, deoarece se dorește realizarea unei înfrățiri între cele două orașe, Langres derulând deja înfrățiri cu două orașe europene de mai bine de 30 de ani”, a declarat prof. Andreea Radu, coordonator de proiect din partea colegiului slătinean.
Imagini de la întâlnirea părților:






































