Incendiu DEVASTATOR, seara trecută, într-un apartament din Pitești. O femeie a MURIT

O femeie a murit, seara trecută, fiind victima unui incendiu ce i-a cuprins locuința.

Femeii i-au fost efectuate, inițial, manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

„În noaptea de 13 spre 14 octombrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din cartierul Trivale.

Imediat, la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, care au sprijinit intervenția pompierilor argeșeni pentru limitarea urmărilor și stingerea incendiului, evaluând locatarii și stabilind un perimetru de siguranță pentru desfășurarea acțiunii de stingere.

În cadrul acțiunii, în imobil a fost identificată o femeie de 79 de ani, proprietară a locuinței, căreia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, dun păcate fără rezultat”, potrivit Poliției Argeș.

În cauză, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here