Tragedie în județul Argeș. O adolescentă de 16 ani a murit la școală după ce i s-a făcut rău subit

O elevă în vârstă de 16 ani, din oraşul Costeşti, judeţul Argeş, a murit, joi, după ce i s-a făcut rău la şcoală, informează Agerpres.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit dosar penal.

″În ziua de 14 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o elevă a unei unităţi de învăţământ din Costeşti a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

În acest caz, oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, cauzele decesului urmând să fie stabilite în urma efectuării autopsiei.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, precizează IPJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here