Anchete în Botoșani, după ce o profesoară și-ar fi îndemnat elevii să nu se vaccineze: ”Sunt cobaiul OMS”

Sursa foto: adevarul.ro

Mai multe instituții ale statului au început luni anchete în Botoșani, în cazul unui cadru didactic care le-ar fi transmis elevilor săi îndemnuri anti-vaccinare.

Profesoara de muzică preda la mai multe școli și a fost înregistrată în timp ce spunea, printre altele, că cei care se vaccinează vor ajunge legume peste doi ani și că pacienții care intră în spitale nu mai ies vii de acolo.

În înregistrarea audio de săptămâna trecută, profesoara de muzică, care este cadru suplinitor, le spune elevilor că cei care se vaccinează ar fi “experimentul și cobaiul Organizației Mondiale a Sănătății.”

Femeia compară spitalele cu un abator și le povestește că unchiul său a fost omorât într-o unitate medicală. Cadrul didactic spune și că “am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieși viu de acolo”.

Ministrul Educației a declarat public că profesoara merită desfacerea contractului de muncă. Reprezentanți ai Corpului de Control al Ministerului sunt, în prezent, în Botoșani.

Direcția de Sănătate Publică Botoșani și Inspectoratul Școlar au anunțat că, de luni, fac și ele anchete în acest caz.

Președintele Colegiului Medicilor susține “cu toată tăria” sancționarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei “dacă medicul prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific”, deoarece prin aceste informații “poate duce în eroare populația în privința stării de sănătate și periclita sănătatea publică.”

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor: ”Medicii să fie “un exemplu în privința conduitei legată de sănătatea publică”. Mor și se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienți și avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populației. Sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar, din păcate, mulți își fundamentează decizia în privința sănătății lor pe informații care nu au bază științifică.”

El a subliniat apoi că, pentru suspendarea acestor medici care răspândesc teorii anti-vaccin, precum și vizavi de pandemia COVID, trebuie modificată legea.

Raed Arafat, șeful DSU: ”Un cadru medical care “prezintă teorii nevalidate ştiinţific” are un impact dublu negativ asupra populației față de o persoană obișnuită. Salut ce a zis astăzi preşedintele Colegiului Medicilor, domnul profesor Coriu, în ideea că urmează să ia măsuri dure împotriva celor care continuă să facă acest lucru. Trebuiau să fie luate deja astfel de măsuri. Trebuie să ai responsabilitatea cuvântului pe care îl spui.”

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here