Cauciucuri de iarnă 2021. Când devin obligatorii pe drumurile publice și care e amenda pentru lipsa lor

Cauciucuri de iarnă 2021. Poliția Română anunță că a început perioada din an în care anvelopele de iarnă devin obligatorii, pentru că zăpada s-a așternut deja în unele zone din țară.

Fenomenele meteo precum zăpada, înghețul sau chichiura impun folosirea anvelorpelor de iarnă pe autoturisme, autoutilitare și alte vehicule de transport. În unele zone din țară, iarna și-a făcut deja simțită prezența, fapt pentru care Poliția Română anunță ca a început sezonul anvelopelor de iarnă obligatorii.

Însă, potrivit autorităților, Codul Rutier și restul reglementărilor legale nu prevăd o dată de la care anvelopele de iarnă devin obligatorii. Mașinile trebuie să fie dotate cu cauciucuri de iarnă atunci când șoferii circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada anului.

Poliția Română transmite că amenda pentru fapta menționată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.

Din reglementările subsecvente face parte OG 5 2011 sau „Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011. Potrivit actului normativ, cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă.

„Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: M+S, M.S., MS sau M&S, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ‘all season’. Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, au anunțat autoritățile.

Marcajele care trebuie să fie prezente pe anvelope pentru ca acestea să fie considerate din punct de vedere legal cauciucuri de iarnă sunt confirmate și de către reprezentanții Registrului Auto Român.

Așadar, potrivit instituției, toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (insemnând mud and snow, noroi si zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră.

În comunicatul emis de Registrul Auto Român mai este subliniat faptul că „atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M si S, nu există sancțiuni”.

„Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment”, a precizat RAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here