Un fost manager al Spitalului Slatina aruncă BOMBA în cazul morților de COVID: Care e, de fapt, cauza deceselor

Un fost manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina aruncă bomba în cazul morților de COVID: „Un procent din decese e cauzat de lipsa medicamentelor în spitale”

Afirmația îi aparține lui Cătălin Rotea, fost manager al spitalului din Slatina.

„În ceea ce privește medicamentele: nu, nu sunt medicamente, sau sunt foarte puține. Eu o spun cu toată responsabilitatea, fără să fiu cadru medical, dar, totuși, am o experiență medicală, după cum se știe: părerea mea, de profan în domeniu, adică de amator, este că (nu vreau să comentez numărul de îmbolnăviri, evident), dar cred că numărul de decese, într-o proporție, mai mică sau mai mare, nu știu, pentru că nu sunt specialist, este cauzat de lipsa medicamentelor în toate spitalele din România. Deci, să ne înțelegem, Remdesivir, Tocilizumab.

Citeam, zilele trecute, aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, pe care Marea Britanie le-a cumpărat deja și le reduc mortalitatea, în stadiul incipient al bolii, cu 50%, adică, doar când ai luat prima tuse. Marea Britanie le-a cumpărat și noi nici nu am auzit de ele. Deci cred că un procent, nu știu care e, de decese este cauzat de lipsa de medicamente. Acestea sunt foarte puține. Redemsivir cred că nu s-a mai primit demult, Kineret, care e un înlocuitor al Tocilizumab-ului. E o mare problemă la nivel național, nu știu de ce nu zice mai multă lume treaba asta!”, a declarat fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

O declarație pe aceeași temă a fost făcută și de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

„Situația medicamentelor este aceeași pe care eu o spun de un an și jumătate, încă de la începutul pandemiei, atunci când din schema de tratament toți medicii din țară au constatat că Remdesivirul și Tocilizumabul, două medicamente pe care le dai în perioada de debut a bolii și care salvează vieți, din păcate, acele medicamente nu au fost suficiente pentru că un tratament pentru o persoană presupune câteva doze din acel medicament și noi primim maxim 40 de doze la lună, iar noi avem în ultima lună 140 de pacienți, și majoritatea au fost conectați la oxigen, cazuri foarte grave”, a declarat, joi, Marius Oprescu.

Aceste declarații duc la ideea că unii dintre pacienții infectați cu SARS-CoV-2 mor cu zile, în lipsa medicamentelor care tratează această boală.

În Olt, 591 de persoane au decedat în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, unele dintre victime având sub 60 de ani, altele sunt 50 de ani, și fără comorbidități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here