Acasă Național Doi bărbați, ...

Doi bărbați, de 61, respectiv 25 de ani, reținuți de oamenii legii din Argeș. Cei doi, acuzați de furt

Doi bărbați, de 61, respectiv 25 de ani, reținuți de oamenii legii din Argeș, fiind acuzați de furt.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 30 octombrie, cei doi ar fi sustras bunuri din incinta unui centru de colectare de fier vechi, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 1.000 de lei.

„La primele ore ale dimineții, pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celor doi, din localitatea Băiculești, ocazie cu care au fost descoperite scule electrice ce fac obiectul infracțiunii pentru care se desfășoară cercetări, dar și o dronă, despre care cei în cauză au susținut că au găsit-o în cursul verii.

După administrarera probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, potrivit Poliției Argeș.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracținale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.