Noi controale, în ultimele 48 de ore, care s-au încheiat cu amenzi, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2 în Olt.
Au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.
„La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 260 de forţe de ordine, fiind verificate 151 de societăți comerciale, precum şi 153 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate și verificate aproximativ 5.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoarea totală de 18.050 de lei, dintre care 145 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 13.050 de lei și 10 sancțiuni pentru pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 5.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii nr. 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor.


































