Acasă Local Actualitate Calendar orto...

Calendar ortodox 10 noiembrie. Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cvart, grabnic ajutători la vreme de necaz

În această zi, ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart. Pentru că şi-au închinat întreaga viaţă lui Hristos şi au îndurat chinuri inimaginabile din iubire de Hristos, aceştia au fost binecuvântaţi cu darul facerii de minuni.

Sărbători religioase 10 noiembrie

Ortodoxe: Sfinţii Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart

Greco-catolice: Sf. ap. Sosipatru, Erast și cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest

Romano-catolice: Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.

Acești cinci sfinți fac parte din cei șaptezeci de apostoli, potrivit crestinortodox.ro. Olimp și Rodion au suferit moarte martirică în vremea împăratului roman Nero. Erast a fost iconom al bisericii din Ierusalim și episcop al Paneadei, iar Sosipatru – episcop la Iconiu. Cuart a fost episcop al cetății Beirutului, a botezat mulți elini și a pătimit îndelung pentru refuzul de a se lepăda de Hristos.

Tot în această zi facem și pomenirea Sfântului Mucenic Orest. Acesta a pătimit în vremea împăratului Dioclețian. A fost prins de guvernatorul Maximin și obligat să se închine zeilor. Pentru că a refuzat s-o facă, a fost bătut fără milă, iar pe trupul lui nu era loc fără răni.

Mucenicul a suflat atunci asupra idolilor și îndată toți au căzut și s-au făcut praf. Văzând aceasta, toți s-au speriat și au fugit, iar la scurt timp templul zeilor s-a cutremurat și a căzut.

Sfântul Mucenic Orest a fost ținut în temniță șapte zile fără mâncare și băutură, coastele i-au fost arse cu fierul, i s-au bătutu cuie în călcâie și a fost târât de un cal sălbatic. În aceste chinuri Sfântul Orest a trecut la cele veșnice.

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.

Fiind ucenici Dumnezeieşti ai Dumnezeului nostru, Care S-a Întrupat pentru milostivire, rugaţi-L pe El să dăruiască iertare de greşeli celor ce săvârşesc pomenirea voastră, fericiţilor.

Oglinzi ale lui Dumnezeu, arătătoare de lumină, încăpătoare darurilor Lui v-aţi arătat, fericiţilor, cu bună dare împărţind tuturor credincioşilor luminile cele de mântuire, văzătorilor de Dumnezeu Apostoli.

Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Amin.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.