Deputatul de Olt Adrian Chesnoiu, pledoarie pentru municipiul Caracal

Deputatul de Olt Adrian-Ionuț Chesnoiu face o frumoasă pledoarie pentru municipiul Caracal, orașul său natal, în contextul împlinirii acestuia a 483 de ani de la prima atestare documentară.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul de Olt susține că orașul este prea puțin pus în valoare, deși, atât ca relevanță culturală cât și istorică, rivalizează cu alte orașe din România, recunoscute ca repere pentru istoria națională.

„Astăzi este ziua în care, mai mult decât de obicei, gândul mă duce spre locurile copilăriei. Întotdeauna am fost fascinat de istorie, am găsit în ea reperul prezentului și sensul viitorului.

Astăzi se împlinesc 483 de ani de la prima atestare documentară a Municipiului Caracal, orașul meu de suflet. Un oraș din Olt prea puțin pus în valoare, deși, atât ca relevanță culturală cât și istorică, rivalizează cu alte orașe din România, recunoscute ca repere pentru istoria națională.

Este un moment în care fiecare dintre noi, cei care suntem legați de acest minunat oraș, să le vorbim tuturor despre istoria locului, ospitalitatea și frumusețea sufletească a oamenilor săi.

La mulți ani, Caracal! La mulți ani, caracaleni dragi!”, a scris, pe Facebook, Adrian Chesnoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here