Coordonatorul campaniei de vaccianre anti-COVID din România, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a vorbit despre situația epidemiologică din țara noastră, precizând că este probabil ca strategia anti-COVID să se schimbe de anul viitor.
Medicul militar Valeriu Gheorghiță a declarat, potrivit alephnews.ro, că în 2022 coronavirusul nu va ieși din circulație, subliniind că focarele vor apărea în special în perioada sezonului rece.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că este foarte puțin probabil ca vaccinul anti-COVID să fie făcut o dată la 6 luni și că speră ca de anul viitor să intrăm în perioada post-pandemie.
„Foarte puțin probabil să facem vaccinul din șase în șase luni, vom trece în a doua parte importantă… Virusul nu va ieși din circulație, dar vom trece în perioada în care virusul rămâne mai ales, mai intens, când e frig. Noi sperăm ca din a doua jumătate a anului 2022 să intrăm în perioada post pandemică”, a explicat şeful campaniei de vaccinare.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, este posibil ca de anul viitor să apară un alt vaccin, adaptat perioadei de după pandemie.
Sursa: capital.ro