Acasă Național Un bărbat a m...

Un bărbat a murit strivit de tractorul pe care îl conducea, într-o pădure din județul Vrancea

Un bărbat a murit într-o pădure din satul Dălhăuţi, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat şi l-a strivit, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„Într-o pădure de pe raza satului Dălhăuţi, un bărbat de 35 de ani, din Poiana Cristei, în timp ce aduna material lemnos rezultat în urma exploatărilor forestiere, s-ar fi răsturnat cu tractorul, suferind leziuni grave. Până la sosirea echipajului medical bărbatul a decedat”, a precizat vineri IPJ Vrancea.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.