După ce, ieri, Festivalul de teatru „Acasă la Eugen Ionescu” a debutat la Slatina cu spectacolul „Toți banii merg la Lola”, realizat de Asociația Culturală Olt Artis, textul și regia Nicolaie Tony Dincă (asociație care a primit și o diplomă de merit din partea organizatorilor), azi publicul se poate bucura de un program „încărcat”, care va cuprinde mai multe lansări de carte și o piesă de teatru în care va evolua cunoscutul actor Marius Bodochi.
Astfel, azi, la orele 16,00, în foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” va avea loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică, urmat de salonul de carte la care vor fi lansate cărți semnate de autorii Nicolae Coande, poet și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, George Smarandache, scriitor, poet și dramaturg, Aurel Furtună, scriitor și poet și Nicolaie Tony Dincă, scriitor, poet și dramaturg.
Tot azi, începând cu ora 18,00, pe scenă va evolua Marius Bodochi și Arlinda Morava, în spectacolul cu piesa „Salieri”, scenariul și regia Marcel Top.
Alte manifestări
Vineri, 26 noiembrie, în ziua nașterii marelui dramaturg cu origini slătinene al cărui nume îl poartă festivalul de teatru, se va juca spectacolul cu piesa „Ultimul Godot” de Matei Vișniec, realizat de Asociația Culturală Iordache Art, în regia lui Remus Alexandru Iordache și în interpretarea actorilor Remus Alexandru Iordache și Corina Dașoveanu.
Sâmbătă, 27 noiembrie, de la ora 18,00, se joacă spectacolul cu piesa „Reconstituirea unei vieți” cu George Mihăiță, un one-man show pus în scenă de Teatrul de Comedie din București.
Duminică, 28 noiembrie, ora 18,00, publicul va putea vedea spectacolul cu piesa „Soț de vânzare”, în regia lui Marius Gîlea și în interpretarea actorilor Ana Odagiu, Maria Radu și Marius Gîlea.
Ultima seară a festivalului prilejuiește întâlnirea publicului cu alte mari nume ale scenei românești în spectacolul cu piesa „Avarul” de Moliere, în regia lui Daniel Nițoi și în interpretarea actorilor Tudorel Filimon, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Vasile Filipescu, Jean Lemne, Daniel Nițoi, Anne-Marie Zaharia/Raluca Bădoiu, Oana Gabriela Drăghici/Mălina Tomoiagă, Mihai Niculescu/Tomi Cristin/Florin Kevorkian.




































