Forțele de ordine au efectuat noi controale anti-COVID, în ultimele 72 de ore, în județul Olt. Au fost aplicate amenzi și pentru nerespectarea carantinării
La activităţile de verificare desfășurate au participat aproximativ 250 de forţe de ordine, fiind verificate 133 de societăți comerciale, precum şi 162 de mijloace de transport persoane.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 12.250 de lei, dintre care 125 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 10.250 de lei, 4 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, în valoare de 2000 de lei și 5 sancțiuni cu avertisment, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație”, potrivit Poliției Olt.
Oamenii legii reamintesc faptul că, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Poliţiştii olteni continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative.


































