Persoane din Argeș, suspectate că au falsificat sute de adeverințe pentru a obține credite de la CAR

Poliţiştii din Argeş efectuează, joi dimineaţă, nouă percheziţii într-un dosar penal privind falsificarea a peste 200 de adeverinţe de salariat pentru obţinerea de împrumuturi.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, la descinderi participă poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Percheziţiile au loc în municipiul Piteşti, oraşele Mioveni şi Costeşti şi comuna Albota, la sediul unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi uz de fals.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada august-noiembrie 2021, două femei, de 43, respectiv 29 de ani, din Mioveni, cu complicitatea a patru persoane, din Piteşti şi Mioveni, ar fi întocmit, în fals, şi folosit 249 de adeverinţe de salariat pe numele unor persoane, în calitate de beneficiari sau giranţi, prin care atestau faptul că acestea au calitatea de salariaţi în cadrul a cinci firme din municipiul Piteşti, obţinând, astfel, 85 de împrumuturi de la o Casă de Ajutor Reciproc”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, prejudiciul cauzat este de 1.700.000 de lei.

După finalizarea percheziţiilor, 16 persoane vor fi conduse la audieri.

La acţiune participă aproximativ 50 de poliţişti specializaţi în investigarea şi combaterea infracţionalităţii economice, criminalişti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here