Starea tânărului de 25 de ani din localitatea Drăghiceni rănit în accidentul petrecut luni la prânz pe DN7 este extrem de gravă, el fiind transferat de la Spitalul Caracal la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Tânărul a ajuns la Spitalul Caracal după ce autoturismul pe care îl conducea pe DN6, pe raza localității Drăghiceni a intrat în coliziune frontală cu un TIR, condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Rotunda.
„În urma impactului, șoferul autoturismului a suferit leziuni grave, fiind transportat către spital”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Ajuns la spital, victima a fost supusă mai multor investigații medicale în urma cărora medicii caracaleni au decis că el trebuie transferat la un spital superior.
„Starea pacientului este gravă și urmează să fie transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova”, au declarat, pentru OLT-ALERT, surse medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, tânărului de 25 de ani urmând a-i fi recoltate mostre biologice de sânge, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Ionuț Vasiloaica.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































