Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a făcut în această perioadă mai multe controale pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor în urma consumului de alimente în perioada sărbătorilor de iarnă, totul fiind încheiat cu amenzi.
De asemenea, s-a acționat și în scopul prevenirii răspândirii pestei porcine africane.
„În perioada 01.12.-14.12.2021, inspectori din cadrul DSVSA Olt au efectuat 136 de controale oficiale, care au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, oua) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final, inclusiv controale în târguri și în trafic împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt”, potrivit DSVSA Olt.
S-au aplicat șapte sancțiuni contravenționale conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 53600 lei și nouă avertismente conform O.G. 2/2001, la carmangerii, măcelarii, un supermarket, magazine alimentare, pentru:
-supaaglomerare în depozite și nerespectarea compatibilității produselor la depozitare;
-neconcordante la termenele de valabilitate ;
-produse neetichetate, spatiile nu sunt folosite conform destinației ;
-conditii de igiena necorespunzătoare ;
-nu se respectă frecvența recoltării probelor conform programului de autocontrol.
S-au luat măsuri pentru a interzice comercializarea produselor si a alimentelor în spații improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar sau în sistem de vânzare stradal, la solicitarea altor instituții abilitate.
DSVSA Olt recomandă consumatorilor să se aprovizioneze cu produse alimentare, carne de porc şi produse din came de porc numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel având certitudinea că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică .
„După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sanatatii umane.
La nivelul celor cinci circumscripții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale de pe raza județului Olt, respectiv cele din Slatina (în cadrul Pieței Agroalimentare Zahana și Pieței Agroalimentare Frații Buzești), din Caracal, Corabia, Balș și Drăgănești Olt s–au efectuat un numar de 315 examene trichineloscopice . Nu au fost probe pozitive .
Carnea și produsele din carne provenite de la porcii sacrificati in gospodăriile populatiei sunt interzise a fi comercializat”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).