Doi șoferi au probleme cu legea după ce, zilele trecute, s-au urcat băuți la volan.
În cazul celor doi, un bărbat din Olt, iar celălalt din București, alcoolemia era uriașă.
„În seara zilei de 17 decembrie a.c., la ora 18:53, un bărbat, de 56 de ani, din județul Olt, a fost depistat de polițistii din cadrul Poliției orașului Balș în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncii, din localitate, având o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe.
În noaptea de 17/18 decembrie a.c., la ora 01:15, pe Drumul Național 6 – European 70, polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Și în cazul bucureșteanului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe.