Rocadă la conducerea Parchetului Olt. De ce nu s-a mai prezentat șefa unității la concursul de prim-procuror

Noua șefă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt va fi, de la 1 ianuarie 2022, după  Daniela Aspra, în prezent prim-procuror adjunct al unității, care a promovat concursul de ocupare a funcției prim-procuror, iar locul de adjunct va fi ocupat, începând cu aceeași dată, de actuala șefă a parchetului, Anca Anuța.

În încercarea de a pune capăt unor speculații apărute în spațiul public prin intermediul unor publicații de presă, Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt arată, într-un comunicat, că actuala șefă a acestei unități de parchet, Anca Anuța, nu s-a mai putut prezenta la concursul pentru ocuparea funcției de prim-procuror pentru că nu mai îndeplinea condiţiile de participare.

Totuși, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, la jumătatea acestei luni, delegarea sa în funcţia de prim-procuror adjunct care va rămâne vacant din data de 1 ianuarie 2022.

„(…) În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că, şi în prezent, funcţia de prim
procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este ocupată de doamna procuror Anuţa Elena – Anca, ca urmare a delegării de către Consiliul Superior al Magistraturii, până la data de 31 decembrie 2021, dată de la care respectiva funcţie de conducere va fi exercitată de către doamna procuror Aspra Daniela, ca urmare a promovării concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 07 septembrie – 09 decembrie 2021.

Referitor la actualul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt,
precizăm că, acesta nu mai îndeplinea condiţiile de participare la concursul pentru o nouă reînvestire în funcţia de prim procuror, întrucât cadrul legal nu îi mai permitea acest lucru, având în vedere că numirea procurorilor în funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în condiţiile prevăzute de lege.

Însă, în şedinţa din 14 decembrie 2021, Secţia pentru procurori din Cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcţia de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a doamnei Anuţa Elena – Anca, procuror la această unitate de parchet, începând cu data de 01.01.2022”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul Olt.

Anca Anuța va rămâne pe postul de prim-procuror adjunct până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.