Forțele de ordine din Olt, la datorie pentru sărbători în siguranță. Ce amendă poți lua pentru utilizarea sau comercializarea ilegală a materialelor pirotehnice

Forțele de ordine din Olt vor acționa, în perioada Crăciunului, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

Patrulele de jandarmerie se vor regăsi în zonele și arterele intens circulate, în zonele aglomerate, precum și în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă.

„În perioada 24 – 25 decembrie, peste 130 de jandarmi olteni, alături de polițiști, se vor afla în dispozitive de ordine și siguranță publică, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor, cât și pentru verificarea respectării măsurilor epidemiologice.

De asemenea, vom acorda o atenție deosebită respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea și utilizarea dispozitivelor pirotehnice, în acest caz fiind permisă folosirea articolelor pirotehnice din categoria I, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil.

În acest caz, comercializarea lor se face numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani, nerespectarea prevederilor legate de vârsta minimă și cea privind categoriile de articole pirotehnice ce pot fi folosite de către persoane fizice fiind sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 lei și 7.500 lei”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Olt.

Totodată, jandarmii, alături de celelalte forțe de ordine, vor efectua și verificări asupra persoanelor care au aplicată măsura carantinării, iar acolo unde vor constata că aceasta nu este respectată, vor aplica măsurile legale.

În acest caz, vorbim de sancțiuni contravenționale care în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 sunt cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei. O altă măsură luată de forțele de ordine este informarea Direcției de Sănătate Publică Olt, care, după caz, poate dispune carantinarea instituționalizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.