Elevii revin în bănci în plin val 5 OMICRON. Ce se întâmplă cu testele de salivă/ Câte zile va fi asigurată testarea COVID-19

Elevii revin la școală de luni, 3 ianuarie, în plin val 5, provocat de răspândirea comunitară a variantei OMICRON de coronavirus. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a asigurat că testele vor fi în școli pentru testarea elevilor cel puțin pentru primele două săptămâni din acest an. Acesta nu ia în calcul închiderea școlilor chiar dacă numărul infectărilor va crește, fiind necesară continuarea orelor în acest al treilea an de pandemie. Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că este necesară revenirea copiilor în unitățile de învățământ: „ne străduim să menținem școlile deschise”.

Deşi elevii se reîntorc de luni la şcoală, testele coronavirus vor fi asigurate de la o săptămână la alta, potrivit anunțului Ministerului Educaţiei. După ce secretarul de stat Sorin Ion a anunțat că deocamdată testele care există asigură doar o zi de testare, ministrul Educației a declarat însă că există suficiente teste pe bază de salivă pentru a asigura testarea tuturor elevilor de gimnaziu și de liceu care vor relua cursurile în data de 3 ianuarie. Sorin Cîmpeanu a declarat, pe 30 decembrie, că în prima săptămână se vor primi testele pentu a doua săptămână de școală. Ministrul a anunțat în mai multe rânduri că este important ca școlile să fie menținute deschise pentru a evita noi pierderi ca în primii doi ani de pandemie.

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat. într-un mesaj transmis la început de an, că primele luni vor fi mai dificile, însă „ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.