Un polițist din localitatea argeșeană Costești a fost lovit, luni dimineață, de o mașină după ce șoferul acesteia nu a oprit la semnalul regulamentar al omului legii. Victima a ajuns la spital.
Autoturismul era condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești.
„La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, un polițist din cadrul Poliției Orașului Costești, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Calea Alexandriei, din Costești, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa, din direcția Pitești către Buzoești și care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp și l-a acroșat.
Din fericire, din primele investigații medicale, polițistul nu este rănit grav, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.
Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.




































