Oamenii legii din Olt au acționat ieri, în Slatina și Caracal, scopul principal fiind o acțiune cu caracter preventiv-informativ, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, pe raza localităților Slatina și Caracal, lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități de prevenire și informare a cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 08 ianuarie.
„Activităţile s-au desfășurat, în special, în zonele aglomerate și spațiile comerciale, dar şi în celelalte spații publice închise și deschise, scopul urmărit fiind prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
De asemenea, cetățenii care au fost depistați că nu purtau, în spațiul public, măști de protecție, în conformitate cu noile reglementări legislative, au primit măști de protecție conforme, aceștia fiind doar avertizați verbal, dar și informați cu privire la importanța respectării măsurilor dispuse, în context COVID-19”, potrivit Poliției Olt.
Începând din 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise.
„Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți și pe cei din jurul dumneavoastră”, a mai precizat Poliția Olt.
Persoane exceptate de la portul măștii:
• Copiii cu vârste sub 5 ani;
• Persoanele care sunt singure în birou;
• Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane;
• Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
• Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane;
• Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, ori activități sportive;
• Persoanele cu dizabilități cognitive;
• Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii.