Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs marți în județul Gorj. Din primele informații, o autoutilitară a acroșat o altă autoutilitară.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani din comuna Plopșoru, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 66 Cocoreni, din direcția orașului Rovinari către orașul Turceni, la schimbarea direcției de mers spre stânga a fost acroșat de către o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Plopșoru, angajat în depășirea acesteia.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului care a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers și a doi bărbați de 44 și 57 de ani, pasageri în vehicul.
Șoferii au fost testați cu aparatul alcool rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: romania24.ro