Angajații ALRO Slatina vor protesta în fața Ministerului Energiei. „Opriți asasinarea industriei din România”

100 de sindicaliști de la ALRO Slatina vor protesta, peste o săptămână, la București, în fața Ministerului Energiei, manifestându-și, față de creșterea prețului energiei electrice și gazelor naturale, anunță președintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu. Mitingul de protest vine după ce ALRO se vede nevoită să își reducă din capacitatea de producția, primul pas fiind în acest sens închiderea unei hale de electroliză. Trei dintre cele cinci astfel de hale vor fi închise până în luna martie.

Mitingul de protest, care se va desfășura joi, 20 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00, sub deviza „Opriți asasinarea industriei din România”, a fost deja aprobat de Primăria Generală a Capitalei, la solicitarea Federației Sindicalei a Siderurgiștilor METAROM.

„Numărul de participanți va fi de aproximativ 100 persoane vaccinate, cu certificat verde. Vă asigurăm că acțiunea se va desfășura în mod pașnic și civilizat, participanții vor respecta regulile sanitare în vigoare, vor purta măști de
protecție și vor păstra distanța fizică”, se arată în solicitarea sindicaliștilor către Primăria București.

Manifestarea de la București vine după alte două proteste organizate de sindicaliștii de la ALRO la Slatina, după ce, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație al companiei a decis, în ședința din 27 decembrie 2021, să reducă activitatea de producție a aluminiului primar, din cele cinci hale de electroliză urmând să mai rămână în funcțiune doar două.

Conducerea societății spunea atunci că nu are în vedere, pentru moment, concedieri ale personalului angajat, ci doar măsuri pentru eficientizarea folosirii forței de muncă, măsuri care pot cuprinde inclusiv perioade de șomaj tehnic sau devansarea și cumularea unor revizii și reparații, mai spun șefii Alro.

Sindicaliștii spun însă că „închiderea Alro este ireversibilă, întrucât redeschiderea capacităților de producție închise nu mai pot fi deschise pentru că nimeni nu va investi peste 150 de milioane de dolari în redeschiderea unei hale de electroliză, neavând siguranța că peste două zile poate să rămână fără energie electrică neputând să producă aluminiu, iar banii să fie învestiți degeaba, nimeni nu se va supune unui asemena risc”.

Sindicatele susțin că închiderea Alro va avea un impact major asupra taxelor și impozitelor locale și centrale, iar peste 20.000 de angajați proprii și din economia orizontală vor putea rămâne fără locuri de muncă. „Fără niciun sprijin financiar, pur și simplu vor merge către sărăcie și foamete”, spun liderii sindicali.

Liderii celor patru sindicate din cadrul Alro afirmă că criza energiei din România a fost creată artificial prin acțiuni de speculă ale unei mafii în domeniu.

„Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică și gaze nu își încetează acțiunile de speculă, distrugând în acest mod ireversibil industria din România. Vă comunicăm faptul că în aceeași situație dezastruoasă nu ne aflăm numai noi, ci se află toată industria din România, intrată într-o comă profundă în care se zbate fără scăpare din ghearele speculanților de energie electrică și gaze.

Sute de mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă din cauza a cel mult 50 de «șmecheri» care se cred stăpânii energiei electrice și a gazului românesc”, mai spun sindicaliștii de la Alro, care, alături de conducerea companiei, au făcut demersuri la Președenția României și la Guvern pentru a identificate găsite soluții, dar ele „nu au fost luate în considerare și nici până astăzi nu am primit nici un răspuns”.

Nepăsarea preşedintelui României, a premierului Ciucă, dar şi a celorlalţi factori de răspundere va distruge economia României.

Atenție Guvern al României, fără industrie România și populația ei va fi la mila Uniunii Europene”, au atras atenția sindicatele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here