Burse elevi 2022. Anunţul momentului făcut de ministrul Educaţiei. Cine ar putea primi bursa de 1000 de lei

Sorin Cîmpeanu a anunţat că vrea să mărească valoarea burselor de performanţă. Astfel, elevii care vor avea rezultate excelente la învăţătură ar putea primi 1000 de lei. Şi valoarea burselor sociale s-ar putea mări.

Sorin Cîmpeanu spune că, deşi bursa de studiu este de 150 de lei şi se acordă celor care au cel puţin media 7,50, sunt elevi care nu se bucură de această bursă deoarece nu este de merit, ci de studiu.

”În loc să te bucuri la o bursă de studiu, dacă într-adevăr îndeplineşti toate condiţiile, care se acordă de la 7.50 şi care este 150 de lei pe lună, anul ăsta, reclami faptul că nu mai iei bursa de merit care era 100 de lei. Păi e mai mult, 150 de lei pe lună, doar că nu se mai numeşte de merit. Dacă alergăm acum după coroniţe şi merit, nu cred că este bine, iar în mine nu o să găsească un partener în această problemă”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24. 

Precizăm că bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie (n.red. până acum era luat în calcul salariul brut, pentru că nu se specifica) și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a;

b) au obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a;

c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de studiu în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de studiu în semestrul al II-lea.

(2) Bursele de studiu sunt revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei și în situația școlară a elevilor.

Ministrul Educaţiei spune că ar trebui ca primii trei elevi din fiecare clasă să fie cei care primesc burse de merit, dacă au media minim 9. Acesta a explicat de ce a luat această decizie.

„O explicaţie de ce să nu aibă mai puţin de media 9, e că poţi ajunge la situaţia unor clase din care  nimeni nu ia examenul de Bacalaureat şi totuşi să dai acolo burse de merit. Nu e în regulă. Eu sunt convins că anul viitor se va rezolva şi voi susţine şi creşterea cuantumului burselor şi creşterea bugetului de burse, dar pe baze mai corecte, iar acest lucru, ca să nu mai fie modificat de la un an la altul să fie cuprins şi într-un proiect al unei legi a Educaţiei care voi face tot posibilul să fie disponibil cât mai curând în consultare şi dacă se poate să  parcurgă întreg procesul de validare, până la finalul acestui an calendaristic, este foarte bine, iar din această lege să facă parte şi criteriul de acordare a burselor.

A fost o primă etapă prin care am adus spre normalitate în situaţia dată aceste reguli, nu este varianta perfectă, o spun şi o recunosc, dar prin consultare sunt convins că împreună vom ajunge la o variantă care să fie foarte bună şi foarte stabilă, şi în interesul copiilor”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Mai mult, ministru vine cu veşti bune pentru elevii care fac performanţă. Bursele acestora ar putea creşte de la 500 de lei la 1.000 de lei.

”O să găsim un partener în mărirea cuantumului burselor pentru cei care într-adevăr fac performanţă. Am mărit deja doar de anul trecut, până anul acesta, bursa de performanţă, de la  100 la 500 de lei, aş vrea să ajungă chiar la 1.000 de lei pe lună bursa de performanţă, aş vrea să cresc cuantumul pentru bursele sociale, bursele sociale să ajungă exact la acei elevi care au într-adevăr nevoie din perspectivă socială, economică sau medicală, să poată fi cumulate, în aşa fel încât un părinte care are copii care înţeleg importanţa şcolii să înţeleagă şi el, la rândul lui, că  trimiţându-şi copiii la şcoală, prin suma mai multor burse, s-ar putea să ajungă mai mult decât salariul lui, pentru care munceşte în fiecare zi”, a mai afirmat ministrul Educaţie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here