PSD cere adoptarea de urgenţă a noii OUG care să stopeze creşterile facturilor la energie şi gaze

PSD anunţă că cere adoptarea de urgenţă a noii ordonanţe care să stopeze creşterile facturilor la energie şi gaze. De asemenea, social-democraţii consideră că forma actuală a OUG publicată de Ministerul Energiei trebuie completată pentru a fi coerentă şi eficientă.

PSD cere adoptarea de urgenţă a noii OUG care să stopeze creşterile facturilor la energie şi gaze. Social-democraţii au elaborat o listă cu observaţii pe care o vor transmite iniţiatorului pentru a avea garanţii suplimentare că reglementările pot să protejeze românii de orice potenţial risc cu privire la facturile primite până la 31 martie 2022.

Partidul Social Democrat susţine că este obligatorie identificarea unui mecanism care să permită şi compensarea facturilor emise de furnizori către consumatorii casnici, şcoli, spitale, IMM-uri, instituţii de stat, etc. pentru perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2022.

Mai mult, este obligatoriu ca ordonanţa să prevadă şi sancţiuni severe pentru furnizorii care nu respectă legea şi au o conduită comercială înşelătoare.

„Împreună cu celelalte corecţii ce privesc lipsa corelării unitară a valorilor prevăzute în textul ordonanţei, toate observaţiile făcute de echipa PSD au un singur scop: factura lunii ianuarie să fie semnificativ mai mică decât cea a lunilor noiembrie şi decembrie 2021 şi să aibă un impact asupra unui număr mult mai mare de consumatori casnici”, arată un comunicat de presă al PSD.

În paralel, social-democraţii au constituit şi un grup de lucru pentru elaborarea documentelor tehnice necesare adoptării unui calendar de reglementare a pieţei energiei şi gazelor din 1 aprilie.

„Credem că recunoaşterea eşecului liberalizării impuse de guvernele de dreapta în 2020 şi 2021 şi revenirea, pe o perioadă tranzitorie, la o piaţă reglementată este cea mai bună soluţie de a trece ţara de efectele dramatice ale actualei crize energetice”, mai indică sursa menţionată.

Reamintim că ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, vineri, că a fost finalizată şi pusă în consultare publică Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece.

În urmă cu o zi, preşedintele PSD Marcel Ciolacu transmitea că îi va cere liderului PNL Florin Cîţu să prezinte în şedinţa coaliţiei draft-ul ordonanţei cu măsurile agreate pe energiei, ce trebuia redactată de ministrul Virgil Popescu. La rândul lui, premierul Nicolae Ciucă anunţa în şedinţa de Guvern că le cere ministerelor să lucreze astfel încât Ordonanţa să intre spre adoptare săptămâna viitoare.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here