Acasă Local Actualitate Povestea tris...

Povestea tristă a lui Andrei, copilul din Slatina devenit, prea devreme, înger. A fost condus, duminică, pe ultimul drum

Andrei, copilul din Slatina, elev în clasa a cincea la Școala „George Poboran”, devenit înger prea devreme, a fost condus, duminică, pe ultimul drum de părinții săi, distruși de durere, de rude, de prieteni și cunoscuți.

Înmormântarea a avut loc în comuna Milcov.

Trista veste că Andrei a părăsit această lume a căzut ca un trăsnet printre colegi, în urmă cu două zile, când reprezentanții Școlii Gimnaziale „George Poboran” au postat, pe pagina de socializare a instituției, un mesaj de condoleanțe.

„Cele mai importante zile din viața noastră sunt cea în care ne naștem și cea în care plecăm din lumea aceasta. A doua este poate mai importantă decât primă, pentru că de fapt este ca o a doua naștere, în Cer. Așa ne-a fost rânduit să trecem prin aceste două nașteri și fiecare dintre noi trebuie să meargă pe calea sa. Dar este trist și dureros și aparent fără înțeles pentru noi, când drumul acesta al existenței noastre e prea scurt, când se termină înainte de vreme. Dar în esență acest moment nu este un punct terminus, ci este un nou început, într-o altă dimensiune. Azi a sfârșit călătoria aici, printre noi, Andrei Vîlceleanu, elev în clasa a V-a B la Școala George Poboran, alături de care am fost și noi pentru o scurtă vreme. A adormit în Domnul, încheind experiența scurtă a vieții lui, dominată de suferință în ultima parte.

Suntem profund îndurerați și suntem alături de familia îndoliată.

Drum lin printre îngeri, Andrei, iar Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris, pe Facebook, cadrele didactice.

Sute și sute de mesaje au fost, apoi, postate la tristul anunț.

Andrei a suferit de o boală cruntă și neiertătoare de care medicii au încercat să îl scape printr-un transplant de celule stem. Pentru ca respectiva intervenție medicală să aibă loc a existat și o acțiune umanitară la un moment dat.

Din păcate, organismul copilului nu a avut, după transplant, reacția la care medicii și părinții săi se așteptau, și starea de sănătate a micuțului s-a degradat.

„Drum lin către lumina și bunul Dumnezeu sa mângâie sufletele părinților și celor dragi!”

„Nu exista cuvinte, pentru această mare durere, condoleanțe și Dumnezeu sa aibe grijă de el acolo sus”

„Bunul Dumnezeu să-i așeze suflețelul în dreapta Sa!”

„Trist și nedrept, dar din păcate nu depinde în niciun fel de noi și nu am putut face mai mult…Drum lin spre îngeri, copil bun! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească!”

„Drum lin către ingeri, suflet curat! Sincere condoleante și multa putere sa dea Dumnezeu familiei pentru a putea trece peste aceasta grea încercare!”

„Plange sufletul la asemenea veste. Drum bun in ceruri, copile! Condoleante!”

„Sincere condoleanțe familiei îndurerate Dumnezeu să-l Odihnească în Pace și să-l Urce în Rai alături de îngeri  Drum lin printre Stele înger de copil, plecat prea timpuriu dintre noi ”

„Nu poți să citești asemenea cuvinte fără ca sufletul să plângă și ochii să lăcrimeze! Drum lin printre îngeri, copil fără noroc, vei fi unul dintre ei, dar familia ta rămâne cu o durere pe care nimic nu o va alina! Dumnezeu să-i ajute și să-i întărească, iar pe tine să te odihnească în pace, în Raiul său!”, sunt doar câteva dintre sutele de mesaje postate la anunțul tragediei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.