Potrivit unor surse OLT-ALERT, accidentul de luni dimineață, în care Marian-Cristinel Cîrloganu, fost director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, a fost provocat de un tânăr de 25 de ani care a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu mașina condusă de Cîrloganu.
Ajunși la fața locului, paramedicii SMURD l-au găsit pe fostul șef al AJOFM Olt încarcerat în autoturism, în stop cardio-respirator. El a fost extras din autoturism și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, inima bărbatului nu și-a reluat bătăile.
„La locul evenimentului au acționat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, din datele transmise la 112, ambii fiind încarcerați.
La sosirea echipajelor, unul dintre șoferi, în vârstă de 61 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit încarcerat, în stop cardio-respirator. Bărbatul a fost extras de pompierii de la descarcerare și preluat de echipajele medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare.
Din păcate, pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat de medicul SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.
Tânărul de 25 de ani este din localitatea Bogați, județul Argeș, și a ajuns și el la spital, cu fractură la un picior și traumatism toracic.
„Cel de-al doilea șofer, în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în localitatea Bogați, Argeș, a fost găsit conștient, extras din autoturism de ceilalți participanți la trafic, cu fractură la membrul inferior stâng și traumatism toracic”, a mai spus reprezentantul ISU Olt.
Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.

Nu se știe, până acum, cauza care a făcut ca tânărul șofer să pătrundă pe contrasens.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Cristinel Cîrloganu lucra în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), ca director al Direcției Resurse Umane, Salarizare și Comunicare. Cel mai probabil, el plecase spre București, la locul de muncă, luni dimineață, când s-a întâmplat tragedia.



































