Datele pandemiei de coronavirus au fost făcute publice de autoritățile medicale din Olt.
În spital se află 136 de persoane purtătoare ale noului coronavirus, numărul fiind în scădere.
La Terapie Intensivă sunt internați nouă pacienți, și aici numărul înregistrând o scădere față de ieri, când pe ATI era 14 pacienți.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt azi, 22 februarie, numărul persoanelor vindecate de coronavirus în județ, de la începutul pandemiei, a ajuns la 34.461.
Totodată, nu mai puțin de 437 persoane se află în carantină la domiciliu, iar 632 în izolare.
Din păcate, conform autorităților din domeniu medical, au avut loc și 796 de decese cauzate de SARS-CoV-2.
În urma raportării de azi, s-a dovedit că, 115 persoane s-au îmbolnăvit de COVID de ieri până azi.
În ultimele 24 de ore, în Olt, au fost realizate 100 de doze de vaccin anti-Covid.




































