O femeie și fiul său au murit în incendiul care le-a cuprins locuința în această dimineață, tragedia având loc în localitatea Topana.
Este vorba de o femeie de 85 de ani și de fiul său, un bărbat de 63 de ani, care dormeau în momentul izbucnirii incendiului.
Pentru salvarea victimelor și stingerea focului au intervenit echipaje din cadrul ISU Olt și ISU Argeș, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din două camere de locuit.
Din datele primite de la persoanele aflate la fața locului, două persoane se aflau în locuință în momentul producerii incendiului.
Pompierii au acționat, concomitent, pentru localizarea incendiului și asigurarea accesului către dormitorul în care se aflau cele două persoane.
Din păcate, femeia, în vârstă de 85 de ani și bărbatul, în vârstă de 63 de ani, au fost găsiți decedați, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
În urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei pe circa 70 de metri pătrați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente tragice, pompierii reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coşurile de fum:
•verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
•coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
•coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).


































