Reacția Kremlinului după mesajul anti război al jurnalistei care a apărut în direct la postul public din Rusia

Moscova a reacționat, marţi, după ce o jurnalistă a postului tv Pervîi Kanal din Rusia a intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct pentru a denunţa războiul din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat gestul drept „un act de huliganism”, informează Reuters.

Scena a avut loc în timpul principalului jurnal de ştiri al serii de pe cel mai vizionat canal de televiziune din Rusia, Pervîi Kanal, jurnal numit „Vremia” (Timpul) şi urmărit de milioane de ruşi încă din epoca sovietică. Agențiile ruse de știri au relatat că ulterior jurnalista a fost reținută și acuzată de „discreditarea forțelor armate”.

În timp ce prezentatoarea Ekaterina Andreeva prezenta ştirile, în spatele ei a apărut o femeie, care s-a dovedit apoi a fi chiar o angajată a postului, Marina Ovsianikova, cu un carton pe care era scris mesajul: „Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint”, „Ruşii sunt împotriva războiului”. Pe pancartă erau desenate drapelul Ucrainei şi cel al Rusiei.

Prezentatoarea a continuat să vorbească timp de câteva secunde, în timp ce Marina Ovsianikova scanda „Nu războiului”, apoi transmisia în direct din platou a fost oprită, în continuare fiind difuzat un reportaj despre spitale.

„În ceea ce o priveşte pe această femeie, este vorba de un act de huliganism”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, salutând totodată postul de televiziune Pervîi Kanal pentru ceea ce el a caracterizat drept „calitate, obiectivitate şi promptitudine”, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Puterea de la Moscova a introdus recent mai multe legi care prevăd pedepse grele de până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea a ceea ce autorităţile consideră a fi „informaţii false” despre armată. Simpla utilizare a cuvântului „război” de către media sau persoane particulare pentru a descrie intervenţia rusă în Ucraina este pasibilă de urmărire penală.

Clipul în care jurnalista a intrat în emisie în direct cu un mesaj anti război a devenit viral

Videoclipul incidentului a devenit viral pe reţelele sociale, numeroşi internauţi salutând „curajul extraordinar” al acestei femei, în contextul unei represiuni brutale împotriva tuturor formelor de disidenţă.

De la începutul intervenţiei în Ucraina la 24 februarie, câteva mii de manifestanţi au fost arestaţi în Rusia, dintre care peste 5.000 doar la 6 martie.

Într-un videoclip înregistrat anterior şi publicat de OVD-Info, Marina Ovsianikova a explicat că tatăl ei fiind ucrainean şi mama ei de origine rusă, nu poate vedea cele două ţări ca pe inamici. „Din păcate, am lucrat pentru Pervîi Kanal în ultimii ani, făcând propagandă pentru Kremlin. Mi-e foarte ruşine de asta astăzi”, a spus ea. „Mi-e ruşine că am permis ca minciunile să fie difuzate la televizor, îmi este ruşine că am permis ca poporul rus să fie +zombificat+”, a adăugat ea.

În încercarea lor de a controla toate informaţiile despre conflict, autorităţile au blocat majoritatea media încă independente, precum şi principalele reţele de socializare, precum Twitter şi Facebook.

Ca urmare, majoritatea ruşilor are acces doar la versiunea oferită de guvern şi media controlate de Kremlin, printre care Pervîi Kanal, care vorbesc despre o „operaţiune militară specială” vizând „denazificarea” Ucrainei şi prevenirea unui „genocid”.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here