Circulăm pe DEx12 Balș – Slatina de 1 mai? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune Asociația Pro Infrastructură. OLT-ALERT a consultat surse apropiate constructorului, UMB, care spun că tronsonul cu pricina ar putea fi dat în folosință spre finalul lunii iunie, această mică amânare fiind generată de problemele pe care firma constructoare o are în zona Găneasa.
Constructorul, UMB, a avansat bine în sezonul rece, așa cum ne-a obișnuit și, din cele trei puncte critice majore, două sunt ca și rezolvate: podul peste Olteț și culeea de est a podului peste Olt și Balta Milcov, a scris, pe o rețea de socializare, Asociația Pro Infrastructură.
„Însă zona subtraversărilor de la Găneasa este cea care ne dă emoții. Încă nu avem informații clare dacă, tehnic și birocratic, execuția celui de-al doilea pod feroviar peste DEx12 se poate face sub trafic.
Dacă da, atunci avem toate șansele să circulăm de 1 mai, evitând complet cele două orașe în care șoferii pierd chiar și 90 de minute. Dacă nu, tranzitarea zonei va da în continuare dureri de cap. Și mai grav este că, dacă podul feroviar nu se poate construi sub trafic, inaugurarea se poate amâna cu multe luni, posibil chiar spre finalul verii”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.
OLT-ALERT a consultat surse din rândul angajaților firmei care construiește drumul expres pe raza județului Olt, care au spus că, cel mai probabil, tronsonul Balș – Slatina va putea fi dat în folosință în luna iunie.
„Este vorba de podul feroviar din zona Găneasa, pentru care a trebuit să fie deviată calea ferată. La acest obiectiv a lucrat o firmă care apoi a intrat în insolvență, așa că a trebuit să facem tot noi și acest lucru”, au spus sursele citate.
Secțiunea Balș – Slatina este parte din Drumul Expres Craiova – Pitești și are două contracte, ambele semnate la sfârșitul anului 2018 cu compania UMB, aparținând omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Contractul prevede 12 luni de proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Lucrările în teren au fost efectiv demarate în toamna lui 2019 și termenul de finalizare a fost extins, în mod corect, până în această primăvară.



































Aceasta sosea va ramane o ruina ptr ca de cand au vandut \Fabrica Ford deja nu prea mai sunt oameni pe tronson si o sa vedeti ca sunt din ce in ce mai putin , UMB sa axat pe drumurile din Nordul tarii ptr ca aici comanda PSD ul dar acum este PNL ul la putere