Dacă până mâine conturile TMK-Artrom nu vor fi deblocate pentru ca cei 2500 de angajați să își poată încasa salariile care trebuiau primite din 15 martie, marți, 29 martie, salariații vor ieși în stradă, au anunțat, joi, liderii sindicali din cadrul companiei. Mai mult, sindicaliștii vor merge în grupuri de câte 50 – 100 de oameni la băncile care au blocat conturile companiei și vor renunța la serviciile pe care le au contractate.
Prima manifestație sindicală va avea loc în fața Prefecturii Olt, a declarat Cristian Gheorghe, președintele Sindicatului „Solidaritatea”.
„Dacă lucrurile rămân la nivelul de astăzi, cu siguranță marți o să avem un miting puternic la prefectură”, a spus el.
Mai mult decât atât, următorul pas va fi ca toți salariații TMK-Artrom să meargă, în grupuri de câte 50 – 100 de oameni, la filialele băncilor care au blocat conturile companiei și să renunțare la serviciile contractuale pe care le au, fie că este vorba de carduri bancare, fie că vorbim de alte servicii.
„Mai mult decât atât, am vorbit cu toți colegii noștri și toate băncile care ne-au făcut surpriza de a ne bloca conturile vor avea și ele, la rândul lor, o surpriză din partea noastră, a salariaților. Pe parcursul săptămânii viitoare, pe rând, fiecare bancă o să aibă surpriza să vadă acolo între 50 și 100 de salariați care își vor cere retragerea conturilor din băncile respective. Ți se înaintează o adresă și să nu primești nici un răspuns de nici un fel, mie mi se pare o neseriozitate din partea acelor bănci care până mai acum vreun an, doi de zile, se milogeau de noi să dacem carduri la băncile respective. Adică ne-au luat de clienți, și când ne-a fost greu, ne-au întors spatele”, a declarat Cristian Gheorghe.
TMK-Artrom nu poate plăti salariile angajaților și nici alte obligații, precum energia consumată sau materiile prime, pentru că băncile cu care lucrează compania a blocat conturile acesteia după ce fostul patron, miliardarul rus Dimitri Pumpianski, a fost introdus pe lista oligarhilor ruși care cad sub incidența sancțiunilor aplicate Rusiei după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei.
Sindicaliștii spun că principalul vinovat în toată această poveste este Guvernul României, care nu a făcut nimic la nivel extern pentru rezolvarea situației, așa cum a făcut, de pildă, Guvernul Cehiei.
„Principalul vinovat este, o spun cu toată răspunderea, Guvernul României. „Nemții, cu societățile loc pline de oligarhi, cum se spune, funcționează mai bine ca niciodată. Cehii, unde TMK are o societate DSA – deci, atenție, TMK -, pe baza acelorași documente pe care le-a prezentat și domnul director general (al TMK-Artrom) Guvernului României, ministerelor toate, cehii au deblocat, cehii lucrează, dau salarii, au materii prime, își pot plăti, gazele, energia”, a precizat liderul sindical.

Dacă mitingul de marți nu va avea nici un efect scontat, angajații TMK-Artrom vor manifesta la București, în fața guvernului, amenință liderii sindicali.


































