Acasă Local Administrație Slatina, un ș...

Slatina, un șantier. CAO execută lucrări de extindere a rețelei de apă și canalizare/ FOTO

Compania de Apă Olt desfășoară, în această perioadă, lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe trei străzi din municipiul Slatina, în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”.

Este vorba de strada Oltului – extindere rețea de apă, strada Tudor Vladimirescu – extindere rețea de canalizare și de strada Pitești – extindere rețea de apă.

Pe alte străzi, lucrările sunt aproape de finalizare și se fac deja probe.  Vorbim de străzile Văilor – extindere rețea de apă, Cuza Vodă – extindere rețele de apă și canalizare, Zambilelor – extindere rețea de canalizare, Panselelor – extindere rețea canalizare, Nicolae Buică (și străzi adiacente) – extindere rețea de canalizare.

Au fost finalizate lucrările pe străzile Vintilă Vodă – extindere conducta de aducțiune, Oituz – reabilitare/deviere rețea de distribuție apă, Boiangiului – extindere rețea de canalizare, Armasului – extindere rețea de canalizare.

„Având în vedere complexitatea lucrărilor, care se întind pe toată lungimea străzilor și umiditatea mare, specifică lunilor de primăvară, disconfortul auditiv și vizual nu poate fi evitat.

În timpul desfășurării acestor lucrări executate la adâncime, întreg sistemul de alimentare cu apă din zonele respective este afectat și de aceea pot să apară, pe străzile unde se lucrează, modificări ale turbidității apei sau/și fluctuații de presiune.

Compania de Apă Olt realizează aceste investiții pentru a îmbunătăți condițiile fe trai ale cetățenilor care vor fi racordați la rețeaua de apă a municipiului Slatina.

Cu cât aceste lucrări de investiții sunt finalizate mai repede, viata cetățenilor din zonele menționate va reveni la normal pentru că DISCONFORTUL DE AZI ESTE PENTRU SĂNĂTATEA ȘI SIGURANȚA NOASTRĂ, A TUTUROR!

INVESTIM AZI PENTRU SLATINA DE MÂINE!”, se arată într-un comunicat al companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.