Actorul și regizorul slătinean Nicu Ioan Popa, care s-a stins din viață sâmbătă seară, va fi înmormântat mâine la Piatra Olt.
Actorul și regizorul slătinean Nicu Ioan Popa, care s-a stins din viață sâmbătă seară, va fi înmormântat mâine la Piatra Olt, în cimitirul din satul Enoșești, anunță familia. Slujba religioasă va avea loc la biserica din același sat.
Inima lui Nicu Ioan Popa a încetat să mai bată duminică seară, în urma unui infarct miocardic, în orașul natal, Piatra Olt.
Anunțul morții artistului a apărut repede pe rețelele de socializare, unde au fost postate, apoi, foarte multe mesaje de condoleanțe, multe dintre ele lungi, scoțând în evidență talentul artistic și calitățile umane ale actorului.
„Dintre toate chestiile despre care spunem că sunt firești și le acceptăm, moartea cuiva drag sau admirat ne izbește nefiresc, dureros, nepermis de grav.
Acum trei zile, lui Nicu Ioan Popa i-am simțit pe scenă, ținându-l de mână la sfârșit de spectacol și înclinându-ne în fața aplauzelor, acea singulară și imensă bucurie de câteva clipe, pe care un actor o are și pentru care joacă și repetă sute de ore un rol.
Nu o voi mai simți…
Moartea a trecut aseară pe la Nicu și i-a cules respirarea.
Break a leg, Nicu, prin cer!”, a scris, pe Facebook, poeta și actrița Corina Dașoveanu.
______________
„Vine o zi…o zi în care totul devine tăcere și neputință…
Scena rămâne tot mai goală…se trage din nou cortina iar noi rămânem tot mai săraci…
Drum lin în lumină actorului Nicu Ioan Popa”, a scris și Ella Mihela Cristea.
____________
„Cuvintele nu ar fi de ajuns pentru a exprima tot ceea ce simt față de dumneavoastră sau de faptul că ați plecat.
Am pierdut un om deosebit, un profesor desăvârșit, un regizor și un actor briliant, un MAESTRU.
Păstrez în inimă infinite amintiri frumoase, spectacole și încurajări, sfaturi bune, zâmbete, cuvinte frumoase și îmbrățișări calde. Ați fost mereu o prezență plăcută și toată lumea vă iubea. Eu, ,,Păpușică frumoasa” așa cum ma alintati știu sigur că vă voi iubi mereu.
Acum câteva zile mi-ați apărut în gânduri, fiind cuprinsă de melancolie și de dorința de a ne revedea în curând pentru a mai povesti!Mi ați spus ca sunteți mândru de mine,de reușitele mele si abia așteptați sa ma vedeți!Dar viața a avut alte planuri…
Eram foarte bucuroasă să vă revăd.
Am povestit mult, iar la sfârșit ne-am spus că ne vom auzi si ne vom vedea in țara!Nu m-aș fi gândit niciodată că era ultima oară când vorbim și mă doare să știu că nu vă voi mai vedea.
Așa cum spuneam, cuvintele nu ajung niciodată pentru a spune tot ceea ce inima simte…
Vă prețuiesc enorm și o să vă port în suflet pentru totdeauna.
Odihnă veșnică, om bun! A fost o onoare să vă cunosc și îmi va fi tare dor de dumneavoastră!” – Adina Chirici.
____________
„Ultimele aplauze, ultimele emoții, ultima întâlnire împreună pe aceeași scenă…
De la prima ora de actorie și până la ultima mea întâlnire cu publicul, v-am fost, va sunt și vă voi fi recunoscătoare pentru tot ceea ce ați „sădit și crescut” in mine, in personalitatea mea.
Drum lin către ultima și cea mai mare scena a existenței noastre. Aplauze veșnice, domn’ profesor!” – Ioana Andreea, o elevă a artistului.
___________
„Am avut onoarea de a juca pe scena alaturi de un maestru, de un om dedicat artei, un actor pentru care rolurile s au terminat aici, dar pentru care au inceput undeva intr o alta parte necunoscuta noua. Vom urca pe scena alaturi de dumneavoastra in continuare, purtandu-va in suflet”, este mesajul actriței Elena Cujba, care a postat și o fotografie în care apare alături de regretatul artist, pe scenă.