PSD a intrat la guvernare cu simțul datoriei și responsabilității de a diminua efectele provocărilor generate de criza pandemiei, dublată, astăzi, de o criză a războiului.
Afirmația îi aparține deputatului social-democrat de Olt Emil Albotă, care, într-o postare pe pagina sa de socializare, susține că, în cele cinci luni de guvernare în cadrul coaliției actuale, PSD a livrat românilor mai multe măsuri sociale și importante soluții pentru ca economia românească să își revină.
„În cinci luni de guvernare, PSD a venit în fața românilor cu două pachete importante de măsuri sociale și soluții pentru redresarea economică.
Astăzi, vorbim despre cel care înseamnă Sprijin pentru România, un program de 17,3 mld lei, pentru 12,3 milioane de români – menit să reducă presiunea pe care creșterile alarmante ale prețurilor o pun pe umerii românilor.
17,3 mld lei ca sprijin pentru sectorul agro alimentar, mediul de afaceri, sprijin pentru familii, educație, transportatori, măsuri de susținere a producției:
• Primă de 10% pentru fermieri, din valoarea produselor agricole procesate;
• Salariul minim în agricultură și industria alimentară la 3000 de lei, după modelul salariului minim în construcții;
• 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerț UNIREA – integrator de programe naționale în agricultură
• Actualizarea prețurilor materialelor de construcții, din contractele de investiții publice;
• Finanțări de până la 400.000 euro/firmă pentru IMM-urile ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina;
• 1 miliard de lei pentru stimularea investițiilor majore în economie;
• 75% din salariu, pentru șomajul tehnic;
• 300 milioane lei pentru transportatorii români;
• Vouchere de 50 euro/2 luni pentru alimente de bază pentru familiile/persoanele cu venituri reduse;
• Vouchere de 30 euro/lunar pentru elevii cu burse sociale;
• Creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim;
• Creșterea cu 50% a tichetelor de masă;
• Dublarea normei de hrană în spitale, de la 11 la 22 de lei”, a scris, pe Facebook, Emil Albotă.
Majorarea cu peste 40% a alocației lunare de hrană pentru copiii din centrele de plasament, inclusiv a celor cu dizabilități și creșterea cu 58% a sumellor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament sunt alte două măsuri marca PSD, mai susține, în spațiul on-line, parlamentarul social-democrat.





































