Peste 900 de poliţiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt vor acționa, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2022, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca oamenii care sărbătoresc Ziua Internațională a Muncii să se bucure de un climat corespunzător de ordine și siguranță publică, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Dintre aceștia, aproximativ 700 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, peste 100 sunt polițiști de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la acțiuni speciale.
În acest context, poliţiştii de ordine publică vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale, în mod special în locurile cu fluenţă mare de public, în care urmează a se desfăşura activităţi culturale, sportive, de agrement etc., scopul fiind menţinerea unui climat de normalitate și prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
Polițiștii de investigaţii criminale vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, discotecilor şi a altor locuri favorabile producerii unor eventuale incidente. De asemenea, vor executa activităţi specifice pentru localizarea şi prinderea persoanelor urmărite şi punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă ori de executare a pedepsei închisorii.
Poliţiştii din cadrul structurii de investigare a criminalității economice vor acţiona pentru combaterea activităţilor comerciale ilegale din domeniul comercializării alcoolului şi produselor alcoolice.
Polițiștii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în trenuri de călători, în stații și triaje de cale ferată.
Totodată, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic 6 aparate radar, dar și aparate etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.
Sfaturi și recomandări ale polițiștilor:
Respectaţi normele de convieţuire socială şi ordinea publică! Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
Reamintim participanților la trafic să își păstreze calmul, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenție sporită în trafic, să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!