Ziua 74 de război în Ucraina. O școală din estul țării a fost bombardată. 60 de persoane sunt sub dărâmături

Este a 74-a zi de război în Ucraina. Luptele grele continuă în estul țării, unde rușii vor să împingă frontul de luptă al ucrainenilor către vest. Șase rachete de croazieră rusești au lovit sâmbătă orașul-port de la Marea Neagră – Odesa. De asemenea, bombardamentele continuă în regiunea Lugansk, unde o școală din apropiere de Lîsîceansk, folosită ca adăpost de 90 de persoane, a fost atacată. De asemenea, tot în aceeași zonă cel puţin 6 civili au murit într-un oraş după bombardamentele aeriene ale rușilor. Printre morți se află și doi copii.

Luptători ucraineni aflaţi la combinatul siderurgic Azovstal din portul Mariupol, care sunt ultima formă de rezistenţă împotriva forţelor ruse din oraş, au promis duminică să-şi menţină poziţia atât timp cât sunt în viaţă, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

„Vom continua să luptăm atât timp cât vom fi în viaţă pentru a-i respinge pe ocupanţii ruşi”, a afirmat, într-o conferinţă online, căpitanul Sviatoslav Palamar, comandant adjunct al Regimentului Azov din Ucraina.

„Nu avem mult timp, suntem sub bombardament intens”, a spus Palamar, care a implorat comunitatea internaţională să ajute la evacuarea soldaţilor răniţi din uzina din Mariupol.

Ultimii luptători ucraineni din Azovstal continuă să reziste, în ciuda faptului că au tot mai puţine muniţii şi hrană şi că sunt nevoiţi să supravieţuiască în condiţii extreme: unii dintre supravieţuitori au slăbit până la 20 de kilograme din cauza lipsei hranei. În acelaşi timp, trupurile celor ucişi au început să intre în descompunere.

Oficial ucrainean: Sunt șanse mici ca cei 60 de oameni de sub dărâmăturile școlii bombardate să fie în viață

Un înalt oficial al regiunii Lugansk a spus că șansele de a găsi vreun supraviețuitor sub dărâmăturile școlii distruse sâmbătă de bombardamentele rușilor sunt „foarte mici”.

În clădire erau 90 de persoane, dintre care 27 au supraviețuit. Două au fost găsite moarte.

Serghei Gaidai, șeful administrației militare regionale din Lugansk, a adăugat că luptele grele din timpul nopții au întrerupt operațiunea de salvare.

El a spus că luptele au continuat duminică pe câteva fronturi în Lugansk – inclusiv în Bilohorivka, Voievodivka și Rubijne. Oficialul ucrainean a mai spus că situația din jurul orașului Hirske era foarte dificilă.

Lângă Popasna, artileria rusă a lovit o casă unde 11 oameni se ascundeau la subsol, a spus Gaidai. Salvatorii înlăturau dărâmăturile.

Gaidai a mai precizat că trupele ucrainene s-au retras „foarte puțin” din Popasna. „De când orașul a fost distrus, trupele noastre s-au retras către poziții mai fortificate”.

Guvernatorul regiunii Lugansk a spus că trupele ucrainene s-au retras din orașul Popasna, confirmând relatările anterioare, inclusiv ale liderului cecen Kadîrov că forțele ruse au preluat controlul.

Armata Ucrainei: rușii au făcut mici progrese însă sunt sub presiune în jurul Harkovului

Forțele ruse au avut mici progrese pe un front din apropierea orașului Izium, potrivit armatei ucrainene, însă sunt și în defensivă lângă Harkov în contextul în care contraatacul forțelor ucrainene continuă.

Statul Major al forțelor armate ucrainene a transmis duminică că rușii au capturat periferia de la nord a satului Shandryholove încercând să ajungă de la sud de zona Izium înspre regiunea Donețk.

Pe celelalte linii ale frontului au fost raportate puține schimbări, spune sursa citată, rușii folosind artileria împotriva ucrainenilor.

În regiunea Harkov, Statul Major a spus că rușii se concentrau pe „prevenirea avansului trupelor noastre către granița Ucrainei la nord și nord-est de Harkov.

În acest scop ei bombardau satele recapturate recent de forțele ucrainene – precum Prudianka și Slatine – și încercau să-și întărească pozițiile de apărare.

În sud-vest, sursa precizează că „situația rămâne tensionată” și că „formațiunile armate” din Transnistria precum și trupele ruse de acolo sunt pregătite de război.

Institutul pentru Studiul Războiului: Forțele Ucrainei din regiunea Harkov probabil vor avansa până la granița cu Rusia în următoarea perioadă

Institutul pentru Studiul Războiului a prezis că forțele ucrainene din regiunea Harkovului probabil vor avansa până la granița cu Rusia în următoarele zile sau săptămâni.

Potrivit unui raport recent al think-tank-ului american, contraofensiva ucraineană la nord-est de Harkov face progrese semnificative.

De asemenea, Institutul mai spune că forțele ruse au rămas în mare parte pe aceleași poziții pe care le aveau anterior în estul țării.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here