Primarul din Balș își mută audiențele în stradă. Întâlniri cu cetățenii, pe cartiere

Primarul din Balș, Cătălin Rotea, își mută audiențele în stradă. De joi, edilul va avea întâlniri cu cetățenii în cartierele lor.

Rotea spune că, după o perioadă în care a fost nevoie să muncească în birou pentru a fi demarate proiecte noi și reluate altele vechi, care riscau să fie pierdute din cauza incompetenței fostei administrații, acum a venit vremea să aibă întâlniri cu cetățenii, pentru o mai largă colaborare.

Primarul a și anunțat o primă întâlnire, cu oamenii din cartierele Corbeni și Româna, care va avea loc joi, 19 mai, începând cu ora 16.00, în fața școlii din Româna.

„Începem munca în echipă! De la începutul mandatului, m-am concentrat pe “administrația de birou”, proiecte de dezvoltare, unele noi, altele vechi, dar cu risc mare de a fi pierdute din cauza incompetenței fostei administrații, unele finalizate, altele demarate sau în curs de a fi deschise, pentru că dumneavoastră meritați, dar mai ales aveți dreptul să trăiți în condiții decente.

Începând cu această săptămână, extindem munca în echipă, aceeași care a adus schimbarea în Balș: EU și VOI! Vreau să mă întâlnesc față în față cu fiecare dintre dumneavoastră, în toate cartierele Balșului, să-mi spuneți nevoile, problemele și, de ce nu, nemulțumirile la adresa actualei administrații, iar eu să vin cu soluții, așa cum m-am angajat în septembrie 2020, când m-ați ales să vă fiu primar.

Ne vedem cu locuitorii din cartierele Corbeni – Româna joi, 19 Mai 2022, începând cu ora 16:00, în fața Școlii din Cartierul Româna, urmând ca în perioada viitoare să ne vedem la astfel de întâlniri în toate cartierele orașului nostru. Vă așteptăm cu drag”, a anunțat, pe rețelele de socializare, Cătălin Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here