Reținut pentru contrabandă cu țigarete

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Timișoara, au descoperit 750.000 de țigarete netimbrate, în acest weekend, într-un autovehicul, în municipiul Timișoara.

Astfel, polițiștii au acționat pe linia combaterii contrabandei cu țigarete, fiind oprit un autovehicul, care, potrivit documentelor, transporta mere.

În urma verificărilor efectuate, în spatele a 20 de paleți cu lăzi cu mere, polițiștii au descoperit 750.000 de țigarete netimbrate.

Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

La data de 15 aprilie 2022, conducătorul auto, în vârstă de 50 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here